În prezent, peste 2.200 de bri­ta­nici au domiciliul stabil în Româ­nia, iar o mare parte din­tre aceştia au rămas în ţară pen­tru că şi-au deschis o afacere ori şi-au găsit un loc de muncă bine plătit într-o multinaţională unde au şansa de a promova mai rapid decât în ţara lor pe o poziţie de management.

Fie că e vorba de investiţii în do­me­nii precum agricultură sau IT, în co­merţ sau în piaţa de capital, România oferă o plajă largă de oportunităţi pentru străinii care vor să îşi dezvolte o afacere în Ro­mâ­nia. Aproape 43.000 de cetăţeni stră­ini din statele membre ale Uniu­nii Euro­pe­ne erau stabiliţi în Ro­mânia la jumă­ta­tea anului trecut, iar cei care nu sunt antreprenori lucrea­ză, în cel mai frecvent întâlnite cazuri, pe po­ziţii de management în multinaţionale.

În schimb, românii care au plecat să lu­creze în Marea Britanie din 2007 în­coa­ce (aproape 20.000 de persoane, po­tri­vit statisticilor Eurostat) sunt, în gene­ral, absolvenţi de studii medii sau sub­medii, care s-au dus să lucreze acolo ca personal pentru curăţenie, pentru res­taurant sau ca şoferi. De ce există acest decalaj?

Profesorul Dumitru Miron, decanul Facultăţii de Relaţii Economice Inter­na­ţionale din cadrul Academiei de Studii Economice, spune că sursa aces­tui ecart este de natură motivaţională.

"Până la nivelul mediu de pre­gă­tire al angajaţilor, diferenţele sunt foarte ridicate între salariile din Ro­mâ­nia şi cele din Marea Britanie, de aceea foarte mulţi români pleacă să lu­cre­ze aco­lo pentru joburi de necalificaţi. Însă pen­tru cei care sunt bine pregătiţi, sa­la­riile de pe poziţiile de top manage­ment sunt compara­bile. De ace­ea, cei care vin în România pe poziţii de ma­nagement au, pe lângă un salariu com­parabil, oportunităţi mai mari de dez­voltare în carieră, pentru că piaţa din Ma­rea Britanie este deja satu­rată, în timp ce România este o piaţă emer­gentă", explică profesorul Miron.

Start-up în agricultură

Agricultura, energia regenerabilă sau IT-ul sunt domeniile în care o afa­ce­re pornită de la zero în România ar avea şanse mari de reuşită, acestea fiind sec­toa­rele în care businessurile au crescut, indiferent de cât de mult a afectat criza si­tuaţia economiei româ­neşti. De ase­me­nea, relocarea unor centre de tip out­sour­cing din Marea Britanie ar putea fi, din nou, o oportunitate de afaceri, având în vedere că piaţa s-a dezvoltat agre­siv în ultimii ani, după ce investitorii străini şi-au dat seama că avem forţă de muncă ieftină, dar şi calificată.

Iar succesul unei idei de afaceri în acest domeniu poate fi validat şi de in­vestitorii britanici. Spre exemplu, unul din­tre englezii care au pariat pe deschi­derea unui business pe piaţa locală este Richard Fox, 45 de ani. El a venit în Ro­mâ­nia în august 2009 împreună cu soţia sa care în prezent lucrează în top ma­nage­mentul unei companii franceze. După ce a lucrat trei ani pe piaţa de vi­nuri din Hong Kong şi alţi zece în co­mer­ţul cu vinuri de la Londra, o piaţă de câteva miliarde de euro anual, Richard Fox a intrat în businessul local de vinuri.

"Primul magazin de vinuri l-am deschis în Londra, în 1999, după doi ani a ur­mat un al doilea magazin şi ulterior un bar de vinuri. Primul magazin de vinuri din România l-am deschis în luna no­iem­brie a anului trecut, iar înainte am lu­crat în parteneriat cu un alt magazin de vinuri din zona Floreas­ca pentru aproa­pe doi ani, dar având în vedere că vom mai sta în România o pe­rioa­dă mai lungă, am de­cis să-mi des­chid propriul ma­gazin de vi­nuri. Dacă am magazinul meu, pot fi mai fle­xi­bil, pot să-mi im­port sin­gur vi­nu­rile", a spus Fox.

În maga­zi­nul său are pes­te 250 de tipuri de vinuri, iar nu­mărul aces­tora este în creştere.

De ce a investit în România într-un astfel de business?

"Pentru că aici este o piaţă slab dez­vol­tată. În Bucureşti sunt foarte pu­ţi­ne magazine specializate pe vinuri, iar ni­velul lor de cunoştinţe este relativ scăzut. Şi este greu să vinzi un vin pe care nu l-ai gus­tat. În plus, dacă ne uităm la vinurile de calitate de aici, vorbim de aproximativ 30 de producători de vinuri, în timp ce în Fran­ţa numai în regiunea Bordeaux sunt 30.000. România are însă un potenţial foar­te mare pentru vinuri deoarece are exact ce îi trebuie în ceea ce priveşte po­zi­ţia geografică şi condiţii foarte bune."

Investiţii la Bursă sau într-un business în centrul Capitalei

Investitorii britanici ar putea găsi oportunităţi de investiţii mult mai bune pe Bursa de la Bucureşti, având în vedere că indicele BET, care urmăreşte cele mai im­portante zece acţiuni ro­mâ­neşti, este în prezent cu 48% sub nivelul record atins în iulie 2007. În comparaţie, indicele FTSE 100, care urmăreşte cele mai im­portante 100 de companii lis­ta­te pe bur­sa de la Londra, este cu doar 6% sub ma­xi­mul istoric din 2007. Bursa de la Bucu­reşti ar putea de­veni în urmă­torii ani una dintre cele mai impor­tan­te din regiune datorită nu­mă­rului mare de com­panii de stat din sec­to­rul energetic care ar putea fi listate.

"Investitorii britanici ar putea găsi opor­tunităţi de afaceri în domeniul pre­lucrării şi procesării produselor agricole sau în producţia de ambalaje, în piaţa de capital sau în zona serviciilor financiare, unde britanicii sunt «jupâni»", a mai spus profesorul Dumitru Miron.

Pentru cei care nu vor să îşi inves­tească banii pe piaţa de capital, o al­ter­nativă ar putea fi retailul, mai ales că au rămas foarte multe spaţii co­mer­ciale libere în centrul Bucu­reş­tiu­lui. Spre exemplu, chiria unui spaţiu de 100 de metri pătraţi pe Calea Vic­to­riei este de 3.500 de euro lunar (35 euro/mp) (po­tri­vit spatiicomerciale.ro), în timp ce chiria me­die într-un mall pre­cum AFI Palace Cotro­ceni este de circa 30 de euro/me­trul pătrat (potrivit calcu­le­lor ZF). Preţurile pentru închirierea spa­ţiilor comerciale sunt semnificativ mai re­duse decât cele din City-ul londonez, unde variază între 120 - 150 de euro/mp lunar sau chiar 600 de eu­ro/mp lunar în zo­na West End, potrivit datelor Cushman & Wakefield.

Englezii ar trebui să fie totuşi pre­cauţi atunci când vin în România, pen­tru că nu este o piaţă uşoară. Probabil că cel mai relevant exemplu îl poate oferi în acest sens britanicul Dominic Bruynseels, cel care a condus timp de pa­tru ani BCR, cea mai mare bancă lo­cală, pe care a lăsat-o cu povara cre­di­telor neperformante şi pe care nu a reu­şit să o restructureze în anii de criză.

Joburi la stat sau în multinaţională

Pentru cei care nu vor să devină antre­prenori, întotdeauna există varian­ta jobului în multinaţională. Ingineri, pro­gramatori, directori comerciali sau de vân­zări sunt doar câteva dintre locurile de muncă scoase la concurs de multina­ţio­nalele de pe piaţa locală prin interme­diul companiilor de recrutare. Cunoaşte­rea limbii engleze este un "must-have" pentru aceste joburi, iar oportunităţile sunt multiple mai ales pentru cei care au acumulat deja ceva experienţă în Marea Britanie.

Pentru britanicii care vor o ade­vă­ra­tă provocare în materie de job exis­tă po­ziţiile de CEO şi de membri în CA la com­pa­ni­ile de stat pentru care firmele de re­cru­tare trebuie să introducă manageri "privaţi". Loteria Română sau Metrorex sunt doar două companii de stat care vor un nou CEO care să le trans­forme din "vaci de muls" ale politicie­nilor în companii profitabile.

În plus, costul vieţii este mai redus în Ro­mânia, iar magazinele deschise non-stop şi activităţile sociale din marile oraşe i-au determinat până şi pe nemţi să se re­lo­cheze în România, cum s-a întâm­plat în ca­zul unor angajaţi de origine germană care au venit să se angajeze la Microsoft Ro­mânia. Şi nivelul de trai poate fi mai bun în România decât în Marea Britanie: un apartament cu trei camere, de 120 mp, în apro­pie­rea parcului Herăstrău, costă 153.200 de euro plus TVA (circa 1.300 de euro/mp plus TVA), în timp ce un apar­tament cu două camere de 90 mp, situat lângă parcul St. James, costă 1,15 mil. lire sterline (peste 13.000 de euro/mp).

La acest material au mai contribuit Bogdan Alecu, Cristi Moga şi Andrei Chirileasa

"Ca urmare a rezultatelor pozitive înregistrate în urma misiunii de audit a Comisiei Europeane organizată în perioada 29 ianuarie – 01 februarie 2013, reprezentanţii UE au decis deblocarea POSDRU şi reluarea plăţilor către România. În acest context, Comisia Europeană va relua plăţile către România în următoarele zile, pentru cererile de rambursare transmise în luna decembrie 2012, în valoare de 148 milioane de euro, cu aplicarea corecţiilor financiare temporare de 25% aşa cum a fost agreat cu partea română", se arată într-un comunicat al Guvernului.

Comisia Europeană a suspendat POSDRU la începutul lunii august 2012, ca urmare a deficienţelor identificate de partea comunitară pentru perioada 2009 – 2011.

În cursul anului 2013, auditorii Comisiei Europene vor efectua alte două misiuni de verificare pentru POSDRU, în scopul ridicării corecţiilor financiare temporare de 25% aplicate cheltuielilor pe care România le va solicita Comisiei Europene pentru rambursare.

"Autorităţile române vor informa direct beneficiarii proiectelor POSDRU cu privire la reluarea plăţilor, precum şi cu privire la calendarul acţiunilor din acest an", potrivit comunicatului.

Salariul mediu brut ar urma să crească, potrivit prognozelor Finanţelor, de la 2.077 lei în 2012 la 2.537 lei în 2016, ceea ce înseamnă tot o creştere de 22%, adică în linie cu evoluţia salariului mediu net lunar.

Această evoluţie paralelă a celor doi indicatori ar putea însemna că, pe zona de impozitare a veniturilor salariale, nu se va întâmpla nimic până în 2016. Dar, în acelaşi raport, Guvernul arată că îşi menţine intenţia de a impozita diferenţiat veniturile salariale prin introducerea impozitului progresiv în cote de 16%, 12% şi 8%. Guvernul nu face nicio altă precizare în afară de aceea că măsura ar urma să fie aplicată până în 2016.

Studiul cuprinde de fapt o analiză a reformelor legislative intervenite în anul 2011, în principal prin Legea nr. 40/2011, de modificare a Codului muncii, şi prin Legea dialogului social nr. 62/2011.

”Prin modificarea Codului muncii a fost înlăturat contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional, înregistrându-se în paralel o descreştere a numărului de contracte colective de muncă. Sub imperiul legislaţiei actuale, a fost depus la Ministerul Muncii un singur contract colectiv de muncă la nivel de sector (învăţământ preuniversitar) şi şapte contracte noi la nivel de grup de unităţi. Numărul de contracte colective de muncă înregistrate la nivel de unitate s-a redus la aproximativ jumătate”, reiese din studiul amintit, potrivit Agerpres.
Potrivit documentului citat, noile contracte colective încheiate conferă salariaţilor o protecţie inferioară, în comparaţie cu contractele încheiate înainte de reformele legislative produse în anul 2011.

Studiul cuprinde o analiză a reformelor legislative intervenite în anul 2011, în principal prin Legea 40/2011 de modificare a Codului Muncii şi prin Legea Dialogului Social 62/2011.

În cadrul studului a fost analizat impactul acestor reforme în sfera negocierilor colective şi a partenerilor sociali, dar şi asupra rezultatelor, concretizate în indicatorii macroeconomici, diminuarea fenomenului muncii nedeclarate, evoluţia câştigurilor salariale, ocuparea forţei de muncă şi condiţiile de muncă.

Potrivit studiului, modificarea Codului Muncii a avut un impact social mai degrabă defavorabil, necompensat prin efectele economice aşteptate.

În ceea ce priveşte Legea Dialogului Social, aceasta a condus la restrângerea sferei negocierii colective în România, fiind înlăturat contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional, susţin autorii studiului.

O serie de prevederi şi drepturi care erau cuprinse în Contractul colectiv de muncă de la nivel naţional, încheiat pentru perioada 2007-2010, nu s-au mai regăsit în reglementările legale sau contractuale aplicabile. Spre exemplu, contractul colectiv cuprindea prevederi referitoare la zilele libere plătite, la condiţiile acordării de concedii fără plată sau la procedura concedierii colective pentru necorespundere profesională, care în prezent nu se mai regăsesc în legislaţia general aplicabilă, se mai arată în documentul citat.

În plus, salariul minim nu mai depinde de nivelul studiilor, ceea ce a dus la posibila diminuare a salariului minim acordat salariaţilor care ocupau posturi ce reclamă studii superioare. Astfel, prin contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional, cuantumul salariului minim brut negociat era stabilit pentru lucrătorii necalificaţi, iar în funcţie de calificare şi pregătirea profesională existau coeficienţi de multiplicare, notează autorii studiului.

Aceştia precizează că, de exemplu, pentru studii liceale, nivelul salariului minim se multiplica cu 1,5, corespunzând unui salariul minim de 1.050 lei în 2012, iar pentru studii superioare cu 2,0, corespunzând unui salariul minim de 1.400 lei în 2012.

Renunţarea la contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional a atras înlăturarea acestor coeficienţi de ierarhizare, astfel încât salariul minim a devenit unic, indiferent de nivelul studiilor, susţin autorii studiului.

 Totodată, se remarcă o descreştere a numărului de contracte colective de muncă. Astfel, a fost depus la Ministerul Muncii un singur contract colectiv de muncă la nivel de sector - în învăţământul preuniversitar şi şapte contracte colective noi la nivel de grup de unităţi. Numărul de contracte colective de muncă înregistrate la nivel de unitate s-a redus la aproximativ jumătate, potrivit concluziilor studiului.

Autorii studiului au identificat printre cauzele acestui fenomen înlocuirea negocierii la nivel de "ramură" cu cea la nivel de "sector", fapt ce a dus la pierderea reprezentativităţii dobândite la acel nivel de către partenerii sociali.

 În pus, sectoarele au fost stabilite prin hotărâre a Guvernului după şapte luni de la intrarea în vigoare a Legii 62/2012, interval în care nu a putut avea loc nicio negociere colectivă la acest nivel.

 Totodată, autorii studiului au arătat că se remarcă supradimensionarea unor sectoare, care generează dificultăţi în respectarea condiţiilor cerute de lege pentru încheierea unui contract colectiv de muncă la acest nivel.

Studiul cuprinde şi o analiză comparativă a condiţiilor actuale şi a celor precedente de obţinere a reprezentativităţii sindicatelor, în vederea negocierilor colective, ca şi simulări pe diferite sectoare de activitate. Concluzia analizei este că dobândirea reprezentativităţii este, în prezent, mult mai dificilă.

În ce priveşte amplificarea drepturilor reprezentanţilor salariaţilor, în detrimentul reprezentării sindicale, autorii studiului arată că, în realitate, instituţia reprezentanţilor salariaţilor nu a funcţionat niciodată în mod eficient, astfel încât preluarea de către aceasta a unor atribuţii din sfera de negociere proprie până acum sindicatelor face ca o parte dintre lucrător să fie practic nereprezentaţi.

 Ca urmare, susţin autorii raportului, se poate observa o scădere a numărului de salariaţi acoperiţi prin contracte colective de muncă. Alături de înlăturarea contractului colectiv încheiat la nivel naţional şi de reducerea numărului general de contracte colective încheiate, se menţionează drept cauze şi eliminarea obligativităţii negocierii colective anuale, ca şi a opozabilităţii erga omnes (generale) a contactelor colective, care se menţine în prezent doar la nivel de unitate.

 Studiul a mai indicat faptul că, din punct de vedere calitativ, noile contracte colective încheiate conferă salariaţilor o protecţie inferioară, în comparaţie cu cele precedente.

Analiza a atestat că printre efectele modificărilor legislative s-au numărat şi: amplificarea muncii precare, diminuarea gradului de protecţie asigurat liderilor de sindicat, modificarea unor reglementări privind timpul de lucru, apariţia unor dificultăţi de aplicare generate de lipsa de corelare dintre Codul Muncii şi Legea Dialogului Social.

De asemenea, autorii studiului au constatat, pentru perioada crizei economice, o scădere a proporţiilor salariilor, concomitent cu o creştere a excedentul brut de exploatare, de unde decurge concluzia potrivit căreia criza a fost absorbită în special de către salariaţi şi veniturile acestora.

Studiu de impact privind reformele legislaţiei muncii în România a fost făcut de Organizaţia Internaţională a Muncii, la cererea Fondului Monetar Internaţional. Rezultatele acestuia sunt dezbătute în cadrul unei întâlniri la care participă confederaţiile sindicale şi patronale, reprezentanţi ai Guvernului, ai FMI şi ai OIM.